" M-am născut în anul 1949,în ziua de 28 aprilie, în satul Dobrovăț, județul Iași, dintr-o familie de țărani. Pe mama o chema Rarița, iar pe tata Gheorghe Adochiei.
Toată viața mi-am iubit și mi-am respectat foarte mult părinții. Iar ei, m-au iubit la fel de mult, încât pot spune și o spun mereu, că doar Bunul Dumnezeu e acela care îmi dăruiește mai multă dragoste pe lumea asta.
  În casă am fost treisprezece frați, o familie foarte necăjită. Niciodată nu am avut îndeajuns ce mânca și nici ce îmbrăca. Dar am trăit așa, că Dumnezeu a fost cu noi și fiecare a crescut până ne-am făcut oameni. Din toți treisprezece, am rămas însă, numai șapte. Până în anul 1992, când a murit mama, noi toți cei șapte ne întâlneam în fiecare an la mama acasă.
Casa noastră era o casă mică, modestă, că Tata și Mama nu au avut niciodată bani să facă una mai mare. De pe prispa de afară intram într-o tindă care dădea pe-o parte spre bucătărie și pe cealaltă spre o singură cameră în care dormeam cu toții. Acolo, lângă sobă, era un pat mare în care ne înghesuiam cu toți copiii Așa cum era la oamenii mai necăjiți, acoperișul casei era din stuf. 
 Copilăria mi-a fost destul de zbuciumată, dar oricum, a fost frumoasă.
 În 1956, în ziua de 13 noiembrie, am suferit un accident. Tata a adus lemne cu un tractor de acolo, din sat. cum a intrat în ogradă, tractorul a scăpat la vale și m-o izbit cu capul de prispă. Atunci m-o bușit sângele. M-au dus repede la spital, în Iași, unde am fost operată. Dar, domnii doctori Oblu și Schechter I-au cerut mai întâi Tatei să dea semnătură, spunându-I că, dacă scap cu viață, o să rămân ori surdo-mută, ori paralizată, ori oarbă.