VALENTINA
LUMINA 
DIN
SUFLET

 Întru supremația Actului Facerii, Dumnezeu ne-a creat ascendenții și i-a dăruit felurit, potrivit rostuirii ulterioare și predestinatei lor soarte, omului  rămânându-i spre râvnă perpetuarea și manifestarea în limitele canonice pe care Biblia și Sfintele Scripturi le propovăduiesc de secole, cu-atâta smerenie și preacucernicenie.
Pe tărâmul Făgăduinței, de-a lungul și pe potriva vremurilor, urmașii s-au exteriorizat mai mult sau mai puțin nuanțat, prin Bine sau Rău, în raport de propriile tare sau calități, cu sau fără de nici un folos, sub privirile îndelung răbdătoare ale Atotputernicului.
 Din unii, forța inițială a irumpt peste poate și aceasta a adus mare mulțămire Creatorului, din alții doar umbra, ca o insignifiantă dâră a trecerii pe pământ.
În perfecțiunea echilibrului a toate cele, pentru Doamna Valentina-distinsa moldoveancă cu ochii atât de frumos dăltuiți în perdeaua neantului-, Dumnezeu a stins o lumină, în afară, ca să aprindă o alta, în interior. Și nu oriunde, ci acolo unde nimeni nu-i este permis să intervină-fie el pământean sau nepământean-, în suflet, în sufletul său mare și generos. 

O picătură din aura-i sfântă ca o steluță călăuzătoare, nu pentru magi, ci pentru oricare dintre semenii noștri, indeferent de ierarhia pe care viața i-a tălăzuit. Fără magie și fără spiritism, dar cu și în credință fără de Binefăcător.
 Așadar, acolo, sus, în zona ieșeană a Ciricului, într-un prea modest apartament, în raport cu valoarea-i, indiferentă autorităților și celor de la Putere, fie că este zi, fie că este noapte, străluce precum Luceafărul lui Eminescu o luminiță a 
speranței și înțelegerii noastre, o nestemată al cărei preț nu mulți știu să-l priceapă.
 Simplă, demnă, elegantă prin simplitate și har, alături de un soț greu încercat de soartă (pe vremuri un valoros sportiv) și o preasimțitoare tânără, trudește frumoasa doamnă (căci, orice s-ar spune, este într-adevăr frumooasă) cu mintea ei clarvăzătoare, risipind temeri și oferind încredere oricăruia dintre cei care i se adresează, fie ei politicieni, polițiști sai conțopiști, fără deosebire.
Despre corectitudinea spuselor și înțelepciunea predicțiilor sale certifică, deopotrivă, erudiții și snobii, afaceriștii și sărmanii, oameni de bine și de mai puțin bine- dar, fiecare răstălmăcește în felul său. Căci trebuie să ai, la rându-ți, putere de înțelegere, ca să pricepi ceea ce ți se dezvăluie, mai ales atunci când Valentina te dezgolește de propria-ți murdărie și te pune față-n față cu propriile-ți fapte, indiferent că-ți convine sau nu. Asta deranjează enorm și până la oprobiu nu-i decât un pas. 
Atenție, distinsă doamnă, unora dintre noi le place s-audă numai de bine ca să "pitrocească" nu în aura specifică, ci într-alta, pe care deși n-o au și nu merită, nu tăgăduiesc s-o viseze, uitând de dictonul biblic potrivit căruia : " 
Trecători suntem pe pământ și oaspeți Domnului în fiecare clipă !"
 
 
Dr. Grigore STAMATE
 

D E T E C T I V  M A G A Z I N
Nr. 4/ 1999