Urmatoarea Apocalipsa
porneste din Bucegi

Intr-adevar, in Romania de azi se intampla ceva. Ceva in materiile subtile, vreau sa zic. Ceva ce are ca looc de manifestare puterile asa-zis paranormale. Iata fenomenul Valentina. O femeie nascuta in 1949, in satul Dobrovat din Moldova. A avut vedere organica, normala in copilarie. Apoi, a orbit in urma unui accident. A dobandit, in schimb, cu vremea, puterea de a vedea cu al treilea ochi. Si-a perfectionat aceasta noua vedere, de natura spirituala, s-ar zice, dar care este la fel de naturala ca si vederea organica pentru fiintele care au trecut dincolo de a treia, ori chiar dincolo de a patra initiere. Aceste grade de initiere descriu nivelul de evolutie umano-divina la care au ajuns monadele spirituale in cursul incarnarilor, dezincarnarilor si reincarnarilor succesive, curs care se desfasoara pe durate temporale extrem de lungi.
 Azi, pe Terra nu sunt mai mult de 450 de oameni incarnati care se situeaza la nivelul initierii de gradul al patrulea. Valentina face parte din acest grup suprainitiat. Dincolo de a patra initiere, omul este complet detasat de ceea ce fusese inainte propriul sau suflet. Acest stadiu initiatic marcheaza momentul in care monada spirituala nu mai are nimic in karma sa evolutionara care sa o mai lege de cele trei lumi ale evolutiei umane (fizic, emotional, mental). Contactele sale cu aceste lumi vor fi - daca vor fi - voluntare, in scopul de a fi de folos evolutiei celor de pe treptele inferioare ale initierii. La al patrulea nivel de initiere, monada spirituala evolueaza pe al patrulea plan de constiinta, constituit din nivelul bodhic al planurilor fizice, anume ceea ce numim noi, occidentalii, intuitia. Pe acest plan, chiar si mentalul superior (nivelul gandirii abstracte) isi pierde dominatia asupra initiatului si nu mai este necesar decat


 

pentru adaptarea la nivele inferioare ale initierilor. Gandirea pura, cunoasterea complet iluminata din planul plin de iubire cosmica al mentalului superior este inlocuita si initiatul de gradul al patrulea traieste direct in lumina cunoasterii corecte, exprimandu-se cu intelepciune in toate problemele care tin de viata in trup fizic si de viata in dimensiuni extrafizice.
 Valentina nu este o femeie scolita. N-are educatia care se practica in planurile mentalului. A depasit acest stadiu. Ea vede direct in energia realului fizic si extra-fizic si intelege cu intuitia. Descrie lumile, nu face teoria lor.
 Valentina este ceea ce orientalii numesc maestru spiritual de tip boddhisatva. La acest nivel, in plina constienta - fara transa, fara somn, fara droguri - initiatul are acces deschis la amintirea intuitiva a vietilor sale anterioare, ori la intuirea vietilor anterioare ale altora. Are acces liber in memoria akashika a evolutiilor umanului.
 Cel mai faimos clarvazator de gradul al patrulea al Occidentului in acest secol, americanul Edgar Cayce, nu reusea conectarea la memoria akashika decat in stare de auto-hipnotic.
 Valentina vede - prin impulsul de vointa al gandului intuitiv - culorile si formele din planurile superioare materiilor fizice. Vede ceea ce gandul vrea sa vada. In cartea lui Florin Gheorghita, "Fenomenul Valentina", recent aparuta, la Polirom Iasi, 1999, sunt consemnate cateva uluitoare calatorii extracorporale ale gandului intuitiv al valentinei. Toate informatiile aduse de Valentina din planul bodhic sunt de o claritate fara precedent. Nici un bruiaj cultural. Nici o maya mentala.
 Supraconfirmandu-l pe Edgar Cayce, Valentina vede Piramida lui Keops si intelege rosturile ei.